Limba Utopiei

thomas_morus_utopia_alfabet

Cand unul dintre colaboratorii de la biroul de traduceri pentru firme Craiova a adus in discutie cuvantul “utopie”, schimburile de idei s-au indreptat, inevitabil, si catre faimoasa lucrare cu acelasi nume a lui Thomas Morus. Aplecandu-se mai indeaproape asupra acestui monument al culturii universale, traducatorii pentru firme din Craiova au constatat cu bucurie ca una dintre anexele cartii mentioneaza si o limba a Utopiei, a carei poveste au vrut s-o afle numaidecat.

Originea sau, mai bine zis, paternitatea ei, nu este foarte clara. Unor cercetatori li se pare firesc ca autorul Utopiei, Thomas Morus, sa fie acelasi care a plasmuit-o, pentru a da mai multa substanta ideilor pe care le avansa in carte. Altii inclina sa atribuie creatia acestei limbi unui prieten apropiat al lui Morus, pe nume Pieter Gillis (cunoscut si ca Peter Giles sau Petrus Aegidius), caruia ii este dedicata cartea si care apare chiar ca personaj in prima parte a acesteia.

Ca forma, limba Utopiei prezinta similaritati cu latina, fara a se putea vorbi, totusi, despre o corespondenta reala intre forma si sens. Cel mai ilustrativ exemplu este, in opinia traducatorilor de italiana din Craiova, prezentarea catrenului scris de Pieter Gillis in aceasta limba in anexa la Utopia, impreuna cu traducerea sa in latina:

Vtopos ha Boccas peu la chama polta chamaan.

Bargol he maglomi baccan ſoma gymno ſophaon.

Agrama gymnoſophon labarembacha bodamilomin.

Voluala barchin heman la lauoluola dramme pagloni.

(In limba Utopiei)

Utopus me dux ex non insula fecit insulam.

Una ego terrarum omnium absque philosophia

Civitatem philosophicam expressi mortalibus

Libenter impartio mea, non gravatim accipio meliora.

(In latina)

Comandantul Utopus m-a facut insula din non-insula.

Eu singura, dintre toate natiunile, fara filosofie,

Am infatisat muritorilor orasul filosofic.

Libera, imi impart beneficiile; fara indaratnicie accept orice e bine.

(In romana)

Alte cateva cuvinte in limba Utopiei apar si pe cuprinsul cartii, mai precis termeni asa-zisi intraductibili din cadrul societati ideale pe care o imagineaza Thomas Morus.

Exista si un alfabet al Utopiei, compus din 22 de litere, redate pe baza de cercuri, patrate si triunghiuri. Descifrarea lor nu a fost grea, literele corespunzand alfabetului roman de 23 de litere, utilizat in secolul al XVI-lea, mai putin litera z.

Sursa imagine: www.cup2013.wordpress.com.

Daca aveti nevoie de noi, ne gasiti la 0761 431 2550723 678 986/andrinacraciun@gmail.com.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s